Istoria creştinismului (MCCLVI): Filantropia în Ţara Românească (VII)

Despre existenţa unor instituţii filantropice în Ţara Românească avem informaţii încă din vremea lui Neagoe Basarab (1512-1521), despre azilul săracilor de la Măţău. La rândul său, domnitorul Nicolae Mavrocordat (1715-1716), în 1716, acordă o deosebită atenţie aceluiaşi azil. Important de subliniat faptul că în actele sale scoate în evidenţă ideea că el nu face ceva cu totul nou, ci că întăreşte „mila“, care exista încă din vremea lui Neagoe Vodă. Apoi, el transferă grija faţă de azilul de la Măţău mitropolitului Grigorie al II-lea (1760-1787), adică Bisericii. De asemenea, şi el contribuia la acest act filantropic cu suma de 300 de taleri lunar, bani ce urmau a fi administraţi de mitropolit. După 1761, nu mai avem nici o informaţie despre acest azil probabil, din cauza dizolvării armatei româneşti, nu au mai apărut noi mişei. Cu alte cuvinte, cei care au existat până în vremea lui Constantin Mavrocordat au fost îngrijiţi în azil. Săracii formează obiectul unui capitol din proiectul de cod redactat în limba greacă în 1766 în Ţara Românească de juristul Mihail Fotino. Începând din 1780, dispoziţiile domneşti interzic cerşetorilor care sunt sănătoşi să ceară de pomană în locurile publice. Domnul credea că mulţi cerşetori din Bucureşti ar putea munci, dar aceştia preferă să cerşească „pe la biserici şi pe la toate uliţele, aducând şi norodului atâta supărare cu obrăznicia lor şi înşişi pierzând agoniseala ce mai mult ar avea-o într-alt chip, cu munca. Deci să-i strângă pe toţi de prin toate mahalalele, de prin târg şi de prin tot Bucureştiul şi însuşi aga să-i cerceteze pe rând, pe fiecare în parte, şi câţi vor fi cu adevărat nevrednici de muncă, nici de alt fel de slujbă şi posluşanie la nimic aceia să rămâie în ceea ce s-au aflat a să ţinea cu milă de pă la norod, însă numai cei care sunt de tot nevrednici, orbi, şchiopi, ciungi“. În 1794, Alexandru Constantin Moruzzi scria mitropolitului Ungrovlahiei despre cerşetorii infirmi, pentru traiul cărora a alocat 50 taleri pe lună din venitul ocnelor şi sugerează mitropolitului înfiinţarea de cutii de milostenie la toate bisericile şi mănăstirile din oraş.