Istoria creştinismului (MCCLXII): Biserica Ortodoxă Română din Bucovina în perioada 1775-1918 (IV)
În anul 1786 a intrat în vigoare noul Regulament de organizare a Bisericii Ortodoxe din Bucovina. Eparhia a fost împărţită în şase protopopiate şi două vicariate protopopeşti, iar numărul parohiilor s-a redus de la 239 la 186. Prin acelaşi Regulament era redus şi numărul mănăstirilor. Majoritatea mănăstirilor şi a schiturilor au fost desfiinţate, iar bisericile lor au devenit biserici de mir. Pentru mănăstirile rămase s-a fixat un număr de cel mult 25 de monahi. Din cauza reducerii excesive a numărului mănăstirilor, mulţi călugări au trecut în Moldova. Aşa a fost cazul stareţului Paisie, care a părăsit Dragomirna şi s-a aşezat la Secu, împreună cu 350 de călugări, încă din 1775. Mai ales după 1786 l-au urmat alţi călugări. Monahii rămaşi în Bucovina au adresat mai multe memorii şi proteste autorităţilor habsburgice, dar acestea au rămas fără nici un rezultat. În fosta Mănăstire „Sfântul Ilie“ de lângă Suceava, ctitoria lui Ştefan cel Mare, devenită acum metoc al Mănăstirii Dragomirna, s-a înfiinţat o şcoală teologică, condusă de arhimandritul sârb Daniil Vlahovici, numit peste voia episcopului Dosoftei Herescu. În fiecare parohie se prevedea înfiinţarea unei şcoli primare, sub îndrumarea preotului paroh, iar la sediile protopopiatelor, câte o şcoală urbană. Protopopii aveau dreptul de control asupra şcolilor din protopopiatul respectiv, iar episcopul şi Consistoriul său aveau conducerea tuturor şcolilor din eparhie. Averile Episcopiei (moşiile de la Rădăuţi şi Cotmani), precum şi ale mănăs-tirilor, toate cuprinzând mai mult de jumătate din teritoriul Bucovinei, s-au constituit în aşa-numitul „Fond religionar“, administrat de stat, care trebuia să servească la întreţinerea bisericilor, a şcolilor parohiale (rurale şi urbane), precum şi la salarizarea clerului de mir şi monahal.