Istoria creştinismului (MCCLXXII): Filantropia în Ţara Românească (XXIII)

Potrivit mărturiilor existente, Spitalul Obedeanu - Craiova a fost înfiinţat de Constantin Mavrocordat (1730; 1731-1733; 1735-1741; 1744-1748; 1756-1758; 1761-1763) în anul 1737. Spre deosebire de alte spitale, în cazul acestui spital nu se cunosc prea multe amănunte despre fondarea lui. Paharnicul Obedeanu a început zidirea unei mănăstiri în Craiova. La terminarea ei, ctitorul a lăsat, prin diata din 24 martie 1753, pe lângă o consistentă avere „mişcătoare“, (ţigani, animale, obiecte de cult) şi opt moşii, însumând peste 42.000 de pogoane de teren arabil şi păduri. Patru ani mai târziu, în 1757, tot aici, Constantin Mavrocordat a ridicat „2 case cu 12 paturi pentru săraci, neputincioşi, bolnavi şi aşezământ şi doctor pentru tămăduirea de rane“. Fiul ctitorului, Dumitrache Obedeanu, închinând biserica Episcopiei Râmnicului, în august 1759, făcea şi următoarea precizare: „Şi bolnavi neputincioşi şi cu doftorul cel rânduit, precum scrie în diiata răposatului părintelui mieu, şi dascăl pentru învăţătura copiilor şi pentru paza sfintei biserici să fie“. Scutit de dări şi dăruit cu privilegii, spitalul şi-a desfăşurat activitatea până în 1775, când moştenitorii familiei Obedeanu nu au mai respectat dispoziţiile fondatorului. A intervenit episcopul Râmnicului, care a adresat o cerere domnitorului Alexandru Ipsilanti, prin care solicita aprobarea ca aici să se înfiinţeze o şcoală (un seminar) pentru pregătirea candidaţilor la preoţie. La 26 aprilie 1775 Alexandru Ipsilanti hotăra ca Mănăstirea Obedeanu să nu mai fie metoh al Episcopiei (fusese închinată în 1767 de Băluţă Obedeanu), menţionând: „Ci au rânduit sfinţia Sa, ca să rămâie pentru şăderea doftorului ce se va întocmi după vremi în Craiova şi pentru iposifii cei ce vor să primească darul preoţiei, care şezând întrâaceastă mănăstire şi bine învăţând cele orânduite şi trebuincioase la această preoţească şi luând adeverinţă de la dascălii cei ce se vor orândui la această monastire, apoi să se arate la arhierei spre hirotonie“ ca să fie în mănăstire „spital nu numai trupesc, ci şi sufletesc“. În urma unor neînţelegeri, la 28 august 1794, domnitorul Alexandru Moruzi hotărăşte închiderea definitivă a Spitalului Obedeanu şi înfiinţarea la această mănăstire a unei şcoli de învăţământ obştesc, permiţând doctorului oraşului să locuiască în el, probabil cu scopul de a îngriji şi de elevi.