Istoria creştinismului (MCCLXXV): Filantropia în Ţara Românească (XXVI)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 26 Mai 2009

Biserica Ortodoxă din Ţările Române a acordat o importanţă deosebită asistenţei orfanilor. Chiar dacă informaţiile privitoare la această formă de filantropie sunt destul de sărace, până în secolul al XVIII-lea acestea lipsind cu desăvârşire, având în vedere, pe de o parte, importanţa de care copiii se bucură în învăţătura şi activitatea Mântuitorului („Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor“ - Matei 19, 14), iar, pe de alta, grija pe care le-au acordat-o bizantinii, cei care au constituit modele de filantropie pentru noi, cu siguranţă că pruncii au fost în atenţia Bisericii noastre Ortodoxe. Din vechile cărţi de învăţătură şi din pravile vedem destul de limpede că preotul devenea părintele orfanilor, iar comunitatea creştină, familia lor. Chiar dacă nu sunt mărturii evidente, Biserica, care mereu a fost preocupată de filantropie, s-a îngrijit şi de copiii ce aveau nevoie de ajutor. Pe lângă grija comunităţii în mijlocul cărora trăiau orfanii, şi mănăstirile s-au implicat în mod activ în această operă filantropică: mănăstirile de călugăriţe preluau fetele orfane, iar cele de călugări, pe băieţii orfani. În cazul în care aceste aşezăminte aveau un număr mai mare de copii, ceea ce, evident, necesita posibilităţi economice mai consistente, ierarhii şi domnitorii acordau privilegii şi scutiri de dări sau dăruiau bunuri materiale. Amintim în acest sens prevederile „Aşezământului“ lui Antim Ivireanul, care rânduia pentru orfani bani şi haine. Mulţi ierarhi, de asemenea, se ocupau în cursul vieţii sau lăsau prin testament anumite sume pentru îngrijirea orfanilor, pentru trimiterea lor la studii etc. Un mod de a strânge fonduri pentru asistenţa orfanilor l-a constituit, ca şi în alte forme de filantropie organizate de Biserică, Cutia milei, alături de care, uneori, se primeau şi donaţii exprese sau din diverse alte venituri.