Istoria creştinismului (MCCLXXXIX): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (XII)

Urmaşii în scaunul arhipăstoresc ai lui Gavriil Bănulescu Bodoni au fost ruşi, numiţi direct de Sinodul Bisericii Ruse din Petersburg, majoritatea lor transferaţi după un număr de ani la alte eparhii ruseşti. Primul dintre aceştia a fost Dimitrie Sulima, episcopul-vicar al Mitropoliei. Dimitrie Sulima, născut în 1782 în Ucraina, învăţase perfect limba română, încât îi era uşor să vorbească şi să liturghisească. Făcuse studii la Poltava (se pare că i-a fost elev lui Gavriil), a fost preot, protoiereu, profesor în Nicolaev, iar după ce s-a călugărit a fost hirotonit arhiereu, cu titlul „de Bender şi Akerman“, devenind, în 1813, vicarul lui Gavriil. În timpul arhipăstoririi lui, la 9 mai 1837, bisericile de dincolo de Nistru au fost scoase de sub jurisdicţia eparhiei Chişinăului şi Hotinului, care a rămas numai cu teritoriul dintre Prut şi Nistru. Deşi a trăit atâţia ani printre români şi cunoştea foarte bine realităţile din Basarabia, totuşi, în timpul păstoririi lui, procesul de rusificare s-a accentuat. În sectorul vieţii culturale, în 1823 s-a procedat la o reorganizare a Seminarului teologic. Cursurile erau împărţite în trei secţii: inferioară (de retorică), medie (de filosofie) şi superioară (de teologie), fiecare cu câte doi ani de studiu; cele două clase inferioare formau, de fapt, o „şcoală duhovnicească-parohială“, dar ea funcţiona în aceeaşi clădire cu seminarul propriu-zis. Unele cursuri se predau în ruseşte, altele în româneşte. Fiindcă majoritatea elevilor erau români, arhiepiscopul a cerut ca în seminar şi în celelalte şcoli din Basarabia să fie numiţi numai profesori cunoscători ai limbii române; în schimb, cerea elevilor „moldoveni“ ca în clasă şi în afara orelor să vorbească numai ruseşte, pentru a deprinde cât mai bine limba. Trebuie ştiut faptul că o bună parte dintre elevii Seminarului provenea din alte zone ale Rusiei.