Istoria creştinismului (MCCLXXXV): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (VIII)
În martie 1808, în cursul războiului ruso-turc de atunci, printr-un ucaz al ţarului Alexandru I (1801-1825), se înfiinţează un „exarhat“, care cuprindea Mitropoliile din Moldova şi Ţara Românească, subordonat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Petersburg, în funcţia nouă de „exarh“ fiind numit mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, care a organizat noua eparhie, introducând şi o serie de instituţii specifice Bisericii ruseşti. În exercitarea atribuţiilor sale, arhiepiscopul era ajutat de protopopi, care aveau în subordine mai mulţi „blagocini“. Ei recomandau candidaţi la hirotonie, făceau anchete în parohii, aplicau pedepse în cazuri de indisciplină, supravegheau starea morală, materială şi culturală a clerului în subordine. În urma stăruinţelor lui Gavriil, la 31 ianuarie 1813 s-au deschis cursurile unui „Seminar duhovnicesc“ la Chişinău, pentru început cu două clase, una pregătitoare, alta „gramaticească“, cu trei profesori, toţi ucraineni. Cursurile se predau în limba rusă (se preda însă şi limba română). Treptat, numărul claselor a sporit, încât în 1823 a ajuns la şapte - patru inferioare (între care şi „clasa începătoare“, în care se primeau copii fără nici o pregătire) şi trei superioare, adică seminarul propriu-zis. În această perioadă din istoria seminarului, din 25 de profesori, 17 erau ucraineni, şapte de alte neamuri şi doar un român, transilvăneanul Ioan Buta. Până în 1812, bisericile din Moldova de Răsărit îşi procurau cărţile de slujbă necesare din centre editoriale româneşti, mai ales de la Iaşi. După anexarea Basarabiei la Rusia, procurarea lor devenea tot mai grea, încât se simţea nevoia înfiinţării unei tipografii proprii. În anul 1814, în urma unui memoriu al mitropolitului adresat Sinodului din Petersburg, s-a primit aprobare de a înfiinţa „tipografia exarhicească din Basarabia“.