Istoria creştinismului (MCCXCIV): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (XVII)
Reformele bisericeşti iniţiate de arhiepiscopul Antonie Socotov (1858-1871) au fost continuate de Pavel Lebedev (1871-1882), considerat cel mai de seamă ierarh rus din Basarabia, repre-zentant tipic al naţionalismului rusesc. Acesta s-a născut în gubernia Tver, în 1828. La Chişinău venea din capitala imperiului, unde fusese vicar al Eparhiei de St. Petersburg, cu titlul de „episcop de Ladoga“. Faptul de a fi deţinut o asemenea funcţie îi asigura relaţii apropiate cu autorităţile bisericeşti şi civile de rang înalt. Trimiterea lui de la Petersburg în Basarabia putea fi interpretată ca o dorinţă a „Centrului“ de a grăbi, printr-un emisar al său energic şi devotat, procesul de asimilare bisericească şi naţională a românilor basarabeni. Ierarhul Pavel este cunoscut în primul rând ca iniţiatorul unor măsuri menite să suprime cu totul caracterul naţional, pe care continua să-l păstreze Biserica atât în ţinuturile din Basarabia, prin lăcaşurile în care se oficia numai în româneşte şi prin cărţile lor de slujbă tipărite tot în româneşte (tipografia lui Gavriil Bănulescu-Bodoni), cât şi în afara hotarelor Basarabiei. Se spune despre el că ar fi ordonat să fie închise 340 de biserici româneşti şi că din iniţiativa lui ar fi fost adunate şi arse, chiar în sobele Reşedinţei eparhiale, mii de cărţi de cult româneşti. Referitor la aceste măsuri, istoricul Popovski spune: „Mi se spune că până mai dăunăzi, în unele mănăstiri, mai erau în viaţă călugări care îşi aduceau aminte cu groază, ca martori oculari, despre confiscarea prin mănăstiri a cărţilor bisericeşti moldoveneşti, din porunca arhiepiscopului Pavel, care apoi ar fi fost arse“. Dintr-o biografie a preotului Vasile Guma, contemporan al arhiepiscopului Pavel, reiese că acesta era un om deosebit de inteligent, ţinea la oamenii simpli, cerceta pe cei mai nevoiaşi (de pildă, pe studenţii moldoveni ai seminarului), vorbind cu fiecare în parte. Se ştie că el deseori controla lucrările seminariştilor, făcând însemnări privind activitatea fiecăruia.