Istoria creştinismului (MCCXCVII): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (XX)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 24 August 2009

Reformele bisericeşti iniţiate de arhiepiscopul Antonie Socotov (1858-1871) au fost continuate de Pavel Lebedev (1871-1882). În ultimele patru decenii ale secolului al XIX-lea au avut loc schimbări majore în eparhie. Astfel, s-au luat măsuri pentru anexarea unor parohii mici la altele, mai mari; la fiecare parohie era prevăzut un preot şi un cântăreţ, la cele mai mari un preot, cu titlul de paroh, şi alţi preoţi ca ajutători, şi câte un cântăreţ, pentru fiecare din preoţi; orice parohie putea să aibă şi un diacon. Parohiile dispuneau şi acum de mari suprafeţe agricole pentru preoţi şi diaconi: 33, 66, 99 şi chiar 120 de deseatine. În câteva parohii s-a introdus salarizarea clerului, fie de stat, fie de credincioşi. „Epitropia pentru săracii din tagma duhovnicească din eparhie“ acorda ajutoare văduvelor şi orfanilor de preoţi şi diaconi; în 1889 se creează o „Casă emeritată“, care acorda pensii personalului clerical. Datorită stării materiale satisfăcătoare, în toată jumătatea a doua a secolului al XIX-lea s-au construit şi reparat numeroase biserici de mir. De pildă, numai sub arhiepiscopul Antonie s-au ridicat din temelie ori s-au refăcut în jur de 300 de biserici. Situaţia a continuat şi sub urmaşii săi, încât, în 1903, eparhia avea 1072 de biserici, din care 795 din piatră, 254 din lemn şi 23 din cărămidă. Tot în această perioadă Biserica din Basarabia a desfăşurat o apreciabilă acţiune de asistenţă socială, prin aşa-numitele „frăţii“ sau „frăţimi“, care veneau în sprijinul celor săraci. Prima „frăţime“ a fost cea din Chişinău, cu numele „Alexandru Nevschi“ (1866), cu un azil pentru săraci şi bolnavi, continuând cu altele în Chişinău, Tighina, Tamur-Cetatea Albă ş.a. După 1864 se înfiinţează în multe parohii aşa-numitele „epitropii“, tot cu scop caritativ.