Istoria creştinismului (MCCXCVIII): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (XXI)

În ultimele patru decenii ale secolului al XIX-lea au avut loc schimbări majore în Eparhia Basarabiei. Astfel, în această perioadă, Biserica din Basarabia a desfăşurat o apreciabilă acţiune de asistenţă socială, prin aşa-numitele „frăţii“ sau „frăţimi“, care veneau în sprijinul celor săraci. Congresele eparhiale anuale, iniţiate în 1868, care au continuat până în 1916 inclusiv şi care se pare că s-au întrunit doar în trei ani, au adus o schimbare în viaţa preoţilor basarabeni. Aceste congrese au fost active mai ales în timpul arhiepiscopului Pavel Lebedev (1871-1882). Erau conduse, de regulă, de clerici ruşi cu studii superioare. De fapt, arhiepiscopii erau conducătorii şi supraveghetorii acestor congrese; nici o hotărâre nu putea fi pusă în aplicare fără aprobarea lor, iar de mai multe ori, hotărârile preoţilor erau fie moderate de aceştia, fie respinse. De regulă, congresele luau hotărâri cu privire la bunul mers al şcolilor eparhiale, dar şi în legătură cu starea materială a preoţimii, cu fabrica de lumânări (înfiinţată în 1871) şi altele. Tot din 1868 s-au inaugurat şi „congresele judeţene“ ale blagocinilor (administratorilor), la care participau şi delegaţi ai preoţilor din cercurile protopopeşti. În timpul lui Pavel Lebedev au fost înfiinţate primele biblioteci parohiale şi protopopeşti. Se acordă o atenţie deosebită activităţii „misionare“ în vederea combaterii lipovenismului sau a unor secte de origine rusească (hlâşti, molocani). În anul 1892 au fost create opt posturi de misionari şi un „comitet misionar“, toate cu sediul în Chişinău. Au fost convocate congrese misionare, în care au fost discutate probleme legate de activitatea misionară printre neortodocşi, şi care au avut rezultate mulţumitoare.