Istoria creştinismului (MCCXI): Justinian Marina, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977) (XXII)

În ciuda tuturor dificultăţilor, ridicate mai ales de regimul comunist totalitar, în cei 29 de ani de patriarhat ai lui Justinian Marina au avut loc o seamă de evenimente şi schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei româneşti în lumea creştină şi l-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii.În perioada de păstorire a Patriarhului Justinian s-au construit din temelie 302 biserici, au fost reparate sau restaurate alte 2.345 de biserici, dintre care monumente istorice 999, iar dintre acestea 128 de mănăstiri, schituri şi alte aşezăminte monahale. Pe lângă bisericile nou-construite care au fost împodobite cu pictură, în alte 271 biserici pictura a fost restaurată. De la întronizarea sa ca al treilea patriarh, la 6 iunie 1948, şi până la moartea sa din 26 martie 1977, „în faţa adversităţilor la care a fost supusă Biserica“, spune domnul Mihai Urzică, „Patriarhul Justinian s-a dovedit un abil diplomat şi a căutat să ţină piept, pe cât a putut, atacurilor îndreptate împotriva Casei Domnului. El a menţinut strâns unite rândurile clerului, a sprijinit pe condamnaţii politici dintre preoţii şi călugării eliberaţi din puşcării şi a restaurat multe biserici şi mănăstiri, înfruntând sancţiunile, ameninţările şi chiar domiciliul forţat, la care, pentru o vreme, a fost supus“. Patriarhul Justinian (1948-1977) a căzut victimă prigoanei comuniste atunci când a protestat împotriva Decretului 410 din 19 noiembrie 1959, care prevedea că puteau fi admise în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbaţii, şi de 50 de ani femeile, şi în baza căruia au fost scoşi din mănăstiri „circa 5.000 de monahi şi monahii“. Aşadar, patriarhul Justinian a avut curajul să protesteze împotriva acestui decret abuziv, motiv pentru care a fost trimis la Schitul Dragoslavele, unde i s-a fixat domiciliu forţat timp de şase luni. Patriarhul Justinian a încetat din viaţă în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferinţă şi o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe care cu grijă şi l-a pregătit în zidul interior al Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti, ctitorită de el. Pe crucea încastrată în zid este scris: „M-am luptat lupta cea bună. Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo mă aşteaptă răsplata dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept, în ziua aceea“.