Istoria creştinismului (MCCXIX): Cultul şi viaţa religioasă în Biserica Ortodoxă în secolele XIX-XX (VIII)
În Biserica Ortodoxă Română, în secolul XX s-a distins prin nevoinţele sale duhovniceşti Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960). Prima ascultare a acestui cuvios în obştea „Sfântul Sava“ din pustiul Iordanului a fost cea de paraclisier. Avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Astfel, ziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului. Între anii 1939-1940, sihastrul Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obştescul sfârşit. Obişnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeţi şi puţine fructe, răbdând multe ispite. Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea „Sfântul Sava“ şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe. În anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea patriarhului României, la recomandarea arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Aşezământului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit egumen la Schitul românesc „Sfântul Ioan Botezătorul“ de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.