Istoria creştinismului (MCCXLIII): Filantropia în Moldova (XI)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 16 Iunie 2009

Cel mai important spital din Moldova, nu atât ca vechime cât mai ales din punctul de vedere al continuităţii şi capacităţii de a primi bolnavi, a fost cel care poartă numele unui mare sfânt din Biserica primară - Sfântul Spiridon. În anul 1743, Ştefan Bosie, cumpără mai întâi de la Apostol Peret (1743), apoi de la Gheorghe Carp (1751) „case şi loc pe uliţa Hagioaiei“ (actualul bulevard Independenţei), în centrul Iaşului, punând, odată cu piatra de temelie a bisericii, şi bazele Ospiciului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. Imediat după sfinţirea bisericii, „fiind ctitoria dumnealor hatmanul Vasile Ruset, jitnicerul Ştefan Bosie şi Anastasie Lipscanul“, aceasta se transformă în mănăstire, la care bolnavii veneau pentru rugăciuni şi tămăduire. Ştefan Bosie începe „să o înzestreze cu clădiri şi case şi să orânduiască a face bolniţe şi spital pentru îngrijirea şi slujba bolnavilor, lucru plăcut lui Dumnezeu şi binefacerii faţă de bolnavi“. Bolniţa a devenit spitalul tuturor celor nevoiaşi, bătrâni şi infirmi, fiind şi locul de adăpostire al celor abandonaţi, legile Ţării, Pravila, sancţionând aspru pe cei care „fără adânci motive îşi trimiteau tatăl sau fiul la spital“. Domnitorului Constantin Cehan Racoviţă (1749-1753; 1756-1757) îi revine meritul de a iniţia o reformă a Epitropiei „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. O întâmplare tragică, determinată de nepriceperea medicului italian, în urma căreia şi-a pierdut viaţa soţia domnitorului, îl determină pe acesta din urmă să înfiinţeze la Iaşi un spital după modelul aşezămintelor similare din Europa Occidentală, în special din Franţa şi Anglia. Hrisovul de la 1 ianuarie 1757 legiferează existenţa şi cadrul de organizare al unui spital „preatrebuincios ţării acesteia“, destinat a îngriji „de hrana, chiverniseala, căutarea şi odihna săracilor şi a multor bolnavi şi neputincioşi“.