Istoria creştinismului (MCCXLVIII): Filantropia în Moldova (XV)

În afara aşezământului filantropic de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, o altă instituţie cu caracter social, înfiinţată şi patronată de Mănăstirea Neamţ, a fost spitalul din Târgu Neamţ, care dăinuieşte şi astăzi şi căruia Mănăstirea Neamţ i-a purtat de grijă între 1852-1866. Într-un document din 1859 se arăta că spitalul din Târgu Neamţ era întreţinut din averea Mănăstirii Neamţ. Spitalul a fost construit cu ajutorul stareţilor de la Mănăstirea Neamţ, la ordinul domnitorului Grigore Ghica, care a ţinut cont de resursele importante pe care le obţinea lăcaşul monahal de pe urma proprietăţilor pe care le avea în toată Moldova. Proiectat în 1832, spitalul începe să fie construit în 1848. Acesta se compune din două corpuri de clădiri - una cu etaj, în faţă, spre Uliţa Mare, cu saloane mari pentru bolnavi, coridoare largi, camere pentru operaţii şi pansamente. În partea centrală a etajului se află paraclisul cu hramul „Sfântul Dumitru“. Corpul al doilea, fără etaj, este situat în spate şi cuprindea bucătăria, administraţia, camera pentru necropsii şi alte anexe. Între cele două corpuri de clădiri exista un bazin în care apa era captată de sub culmea Pleşului printr-un şir de conducte de ceramică, care se presupune că alimentau iniţial o berărie ce ar fi funcţionat prin 1627. Personalul locuia în spital, având camere special amenajate. Iluminatul era asigurat de felinare cu petrol, iar în saloane se foloseau candele cu untdelemn. În timpul războiului unitatea a fost transformată în spital militar. Încă de la inaugurare, activitatea sa va fi condusă de către monahi, dar primii medici de aici vor fi aduşi de peste hotare. Linia urmată va fi aceeaşi cu cea a bolniţei pentru „cei lipsiţi de minte şi chinuiţi de duhuri rele“ de la Mănăstirea Neamţ. În cazul bolniţei, însă, nu se putea vorbi de o îngrijire medicală propriu-zisă, dar bolnavii aveau parte de cea mai bună pâine şi vin.