Istoria creştinismului (MCCXVII): Cultul şi viaţa religioasă în Biserica Ortodoxă în secolele XIX-XX (VI)

Pentru Biserica Ortodoxă Română, momente deosebite au fost, la 28 februarie 1950, generalizarea cultului pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română a sfinţilor mucenici şi cuvioşi ale căror moaşte se află pe pământul ţării noastre şi canonizarea unor sfinţi ortodocşi români şi sfinţirea, pentru prima dată, la 25 martie 1882, în Joia Patimilor, în Catedrala Mitropoliei din Bucureşti, a Sfântului şi Marelui Mir, pe care mai înainte îl primea de la Patriarhia de Constantinopol. În secolul al XX-lea s-a distins prin nevoinţele sale duhovniceşti Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, născut la 23 iulie 1913, în Crăiniceni, un sat de pe malul Prutului, din comuna Păltiniş, judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani foarte credincioşi (Ecaterina şi Maxim Iacob), fiind singurul copil la părinţi. Din botez s-a numit Ilie, iar în familie i se spunea „Iliuţă“. La şase luni de la naştere, mama pruncului Ilie îşi dă sufletul în mâinile lui Dumnezeu. După doi ani, moare şi tatăl său în război, în toamna anului 1916. Copilul este îngrijit timp de zece ani de bunica sa, Maria Iacob, care de timpuriu i-a semănat în suflet tainele credinţei, învăţându-l de mic cu rugăciunea, postul, cercetarea bisericii şi respectarea rânduielilor creştineşti. În 1923 a trecut la cele veşnice şi bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan. Copilul este luat în grija unchiului său, Alecu Iacob, care avea acasă şase copii. Primii ani de şcoală îi face în satul natal, iar între anii 1926-1932 urmează gimnaziul la Şcoala „Mihail Kogălniceanu“, la Lipcani-Hotin, şi Liceul „Dimitrie Cantemir“, la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală. Dorul de împărăţia lui Dumnezeu şi de viaţă pustnicească, după exemplul şi pilda Părinţilor care au trăit în pustie, a atras din tânără vârstă pe Ilie la viaţa monahicească. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!“.