Istoria creştinismului (MCCXXV): Cultul şi viaţa religioasă în Biserica Ortodoxă în secolele XIX-XX (XIV)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 23 Martie 2009

Secolele XIX şi XX au adus în viaţa popoarelor din Răsăritul Europei o serie de curente, până atunci necunoscute. Acestea au influenţat, fără îndoială, în mare măsură dezvoltarea vieţii religioase şi a celei bisericeşti. Însă rugăciunea, postul, frecventarea Bisericii, cinstea familială, iubirea de aproapele, ospitalitatea, toleranţa religioasă au rămas până astăzi virtuţi aproape generale în lumea ortodoxă. Sunt rare cazurile când vreun conducător politic a luat măsuri pentru a obliga pe credincioşi să meargă la biserică. Se citează cazul principelui sârb Miloş Obrenovici (1814-1839; 1859-1860), care a luat măsuri, între anii 1822-1839, împotriva credincioşilor care nu mergeau la biserică şi împotriva celor ce nu îngenuncheau cu demnitate sau fumau în curtea bisericii. Este adevărat că influenţa stăpânirii turceşti a lăsat unele urme negative în viaţa morală a popoarelor ortodoxe supuse. Corupţia metodelor politice turceşti a fost nefastă şi se simte până azi în unele state balcanice. Însă, cu toate aceste aspecte negative, Biserica Ortodoxă cunoaşte, în genere, în secolele XIX şi XX, multe şi frumoase exemple de viaţă curată, înălţătoare, sublimă. Slujbele religioase, mai ales slujba sărbătorilor Naşterii Domnului şi a Sfintelor Paşti, înseamnă foarte mult pentru viaţa fiecărui credincios ortodox. Imaginaţia poeţilor, a scriitorilor şi a artiştilor din secolul al XIX-lea s-a oprit, deseori, la teme religioase, de exemplu la frumuseţea slujbei din noaptea Paştelui descrisă atât de minunat de scriitori de valoarea lui Lev Tolstoi († 1910), N. Gogol († 1852), A. Cehov († 1904) ş.a. Operele de artă ale trecutului bisericesc, îndeosebi operele de arhitectură şi pictură ale popoarelor grec, român, sârb, bulgar şi rus sunt admirate până astăzi nu numai de credincioşii acestor popoare, ci de toţi pelerinii sau vizitatorii.