Istoria creştinismului (MCDVI): Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserici Ortodoxe de limbă greacă între anii 1821-1918 (I)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 05 Ianuarie 2010

În perioada 1821-1918, legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici Ortodoxe surori au fost mai puţin însemnate decât în secolele precedente. Mai mult decât atât, raporturile cu Bisericile de limbă greacă s-au deteriorat în urma secularizării averilor mănăstireşti din 1863, din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, şi în urma încercărilor repetate ale Bisericii din noul stat România de a-şi câştiga autocefalia. Acelaşi lucru se poate spune şi în privinţa raporturilor Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Ortodoxă Sârbă, care s-au agravat în urma acţiunilor revendicative ale Bisericii Româneşti de a ieşi de sub jurisdicţia acestei Biserici. În această perioadă s-au întărit legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Ortodoxă Rusă. Cele patru Patriarhii „apostolice“ (Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim) şi aşezămintele monahale de la Athos, Meteora, Ianina, Sinai şi din alte părţi ale Greciei şi Orientului Apropiat au continuat să beneficieze de veniturile mănăstirilor care le erau închinate atât în Ţara Românească, cât şi Moldova, până la secularizarea averilor acestora, în 1863. Mitropoliţii români care au păstorit după 1821 au păstrat legăturile canonice obişnuite cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. De pildă, Grigorie Dascălul a avut un schimb de scrisori cu patriarhul ecumenic Agatanghel, în vederea tipăririi „Tetraevanghelului“ bulgar, care a văzut lumina tiparului la Bucureşti în anul 1828. Urmaşul lui Grigorie Dascălul, Neofit, a trimis ajutoare Patriarhiei Ecumenice pentru susţinerea unor biserici şi şcoli greceşti (de pildă pentru Biserica „Sfânta Treime“ din Insula Halchi şi pentru seminarul teologic de acolo).