Istoria creştinismului (MCDXIII): Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Ortodoxă Rusă între 1821-1918 (II)
În perioada 1821-1918 legăturile bisericeşti româno-ruse s-au consolidat prin bursierii români care au studiat în academiile şi seminariile teologice ruseşti. Încă din 1821, mitropolitul Veniamin Costachi întreţinea la Academia duhovnicească din Kiev pe ierodiaconul Ierotei. În 1839, acelaşi mitropolit a trimis la Kiev pe Vasile Popescu-Scriban, căruia, întors în ţară, i s-a încredinţat postul de rector al Seminarului de la Socola, pentru aproape 20 de ani. În această calitate, Filaret Scriban a recomandat alţi tineri care şi-au completat studiile teologice în Rusia. Cel mai de seamă dintre ei a fost Melchisedec Ştefănescu, al doilea român care a obţinut titlul de „magistru în teologie şi litere“ la Academia duhovnicească din Kiev, în 1851. Colegul său, Hristofor Scriban (devenit mai târziu arhimandritul Teoctist), a obţinut tot atunci titlul de „candidat în teologie“ (a ajuns profesor şi director de seminar). La Petersburg a trimis pe Ioan Mandinescu şi pe August Scriban, care au făcut acolo studii juridice, dobândind titlul de „candidat în legi“. La Academia din Kiev au mai studiat Ghenadie Enăceanu, viitorul episcop de Râmnic, şi Silvestru Bălănescu, viitorul episcop de Huşi, amândoi obţinând titlul de „candidat în teologie“. Cel mai de seamă teolog român care a studiat în Rusia la sfârşitul secolului al XIX-lea a fost Nicodim Munteanu, viitorul episcop, mitropolit şi patriarh, trimis de mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei. După ce a obţinut titlul de magistru în teologie la Academia duhovnicească din Kiev, timp de aproape o jumătate de veac a tradus în româneşte zeci de lucrări teologice ruseşti. Episcopul Melchisedec prevăzuse în testamentul său să se acorde o bursă anuală de câte 1.000 de lei unuia dintre cei mai buni absolvenţi de seminar care să studieze la Academia din Kiev. Din fundaţia lui s-au împărţit apoi burse până în preajma Primului Război Mondial.