Istoria creştinismului (MCDXIV): Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Ortodoxă Rusă între 1821-1918 (III)

În perioada 1821-1918 legăturile bisericeşti româno-ruse s-au consolidat prin bursierii români care au studiat în academiile şi seminariile teologice ruseşti. Datorită acestor tineri care şi-au făcut studiile teologice în Rusia, a crescut şi numărul lucrărilor teologice ruseşti traduse în româneşte. Între traducerile din prima jumătate a secolului predomină lucrările moralizatoare şi catehismele, făcute de câţiva călugări cunoscători ai limbii ruse. S-a tipărit, în mai multe ediţii, cartea pastoral-omiletică „Datoriile preoţilor“, a ierarhilor Gheorghe Koninschi şi Partenie Sopcovschi (Buda 1817, Iaşi 1838, Bucureşti 1852 ş.a.). Ieromonahul Chiriac de la mănăstirile Neamţ-Secu a tradus „Oglinda omului dinlăuntru“ (Neamţ, 1833), o carte „Praştia“ a lui Ioanichie Galeatovschi şi una despre lipoveni a Sfântului Dimitrie al Rostovului (Neamţ, 1837). Ieromonahul Anania Melega a tradus o carte cu „Sfaturi sufleteşti“, un „Proschinitar al Muntelui Athos“, întocmit de un fost profesor al Academiei din Petersburg, călugărit la Athos, „Meditaţie asupra omului căzut“ şi alte câteva broşuri. În a doua jumătate a secolului, foştii bursieri de la Academia teologică din Kiev încep să traducă manuale pentru seminariile teologice de la noi. Astfel, Filaret Scriban a tradus şi îngrijit „Istoria sfântă“, „Morala“, „Ermineutica“, „Istoria bisericească“; Melchisedec Ştefănescu, pe atunci profesor la seminariile de la Socola şi Huşi, a tradus şi îngrijit „Liturgica“ lui Ioan Scvorţev, „Dogmatica“ după Antonie al Kievului, „Introducerea în Teologie“ şi „Pastorala“; Teoctist Scriban a tradus „Omiletica“ lui Iacob Amfiteatrov; Ioan Ghermănescu, o „Istorie bisericească“ (2 vol.); Ghenadie Enăceanu, „Patristica“ lui Filaret al Cernigovului, iar Nicolae Filip, „Liturgica“ lui Petru Lebedev.