Istoria creştinismului (MCDXVI): Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Ortodoxă Rusă între 1821-1918 (V)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 16 Ianuarie 2010

În perioada 1821-1918 numeroşi teologi ruşi încep să fie interesaţi de diverse probleme legate de istoria poporului român şi a Bisericii noastre Ortodoxe. Dintre aceştia s-au remarcat cărturarul Porfirie Uspenski (1804-1885), autorul unei opere monumentale, în 10 volume, intitulată „Răsăritul creştin“; profesorul Evghenie Golubinski de la Academia duhovnicească din Moscova, care a scris o „Istorie a Bisericilor Ortodoxe bulgară, sârbă şi română“ (Moscova, 1879; partea referitoare la istoria Bisericii Ortodoxe Române s-a tradus şi tipărit la Iaşi); Arsenic Stadniţki (1862-1936), originar din jurul Hotinului, profesor la Seminarul din Chişinău, mai târziu arhiepiscop al Novgorodului, care a publicat mai multe lucrări referitoare la istoria Bisericii româneşti şi a întreprins o călătorie de studii în România în anul 1890. La aceştia se adaugă numeroşi alţi cărturari mireni care au vizitat România pentru a face cercetări ştiinţifice. Unul dintre ei era marele slavist I. A. Iaţimirski, care a publicat diverse studii asupra vechilor manuscrise din mănăstirile de pe teritoriul ţării noastre. Mai mulţi ierarhi români, în mod deosebit foştii studenţi ai Academiei din Kiev, Filaret Scriban şi Melchisedec Ştefănescu, au purtat corespondenţă cu ierarhi şi cărturari ruşi, mai ales în probleme de istorie şi teologie. Melchisedec Ştefănescu a fost trimis într-o misiune diplomatică la Petersburg, în anul 1868, pentru a consolida legăturile cu Rusia. În anul 1885 a făcut o nouă călătorie în Rusia, împreună cu fratele său, arhiereul Valerian Râmniceanul, fiind primiţi peste tot cu onoruri deosebite. Filaret Scriban a purtat o bogată corespondenţă cu Alexandru Sturza, pe care l-a rugat să accepte să facă parte din Epitropia Seminarului de la Socola şi din opera căruia a făcut traduceri în româneşte.