Istoria creştinismului (MCLXLVIII): Justinian Marina, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977) (IX)
Una dintre preocupările de căpătâi ale preasfinţitului Justinian Marina, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei, a fost asistenţa socială. În timpul anilor, grele încercări pentru Moldova au funcţionat atât la oraşe, cât şi la sate, cantine pentru şcolari şi studenţi, conduse şi întreţinute de parohii, iar în timpul secetei din vara anului 1946, arhiereul-vicar Justinian a făcut apel la celelalte eparhii din ţară să-i vină în ajutor cu cereale şi alimente, venind astfel în sprijinul multor familii. O atenţie deosebită a avut vlădica Justinian şi faţă de studenţi, îndeosebi faţă de cei orfani şi faţă de cei săraci. După ce, mai întâi, a amenajat camerele mansardate de la Cancelaria Mitropoliei şi locuinţele de la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“, în care au fost găzduiţi studenţii care dormeau prin parcul Mitropoliei, a luat contact cu Oficiul Universitar şi, alegând după criterii obiective pe cei care meritau să fie ajutaţi, i-a repartizat pe la mănăstirile din cadrul eparhiei, unde şi-au petrecut vacanţele, având toată întreţinerea gratuită. Această acţiune a avut un ecou răsunător în mod elogios în lumea universitară. „Iată, acum vedem şi noi că Biserica se coboară din preocupările ei metafizice în vâltoarea greutăţilor de toate zilele pe care încearcă să le îmbuneze“, a spus, în plenul Senatului Universităţii din Iaşi, decanul Facultăţii de Filosofie şi Litere. Preasfinţitul Justinian şi-a îndreptat atenţia şi asupra profesorilor, punând la dispoziţia acestora şi a familiilor lor găzduire la mănăstirile montane, pentru recreare. Toate acestea erau gratuite, însă profesorii erau obligaţi să ţină o conferinţă. În acea vreme, spitalele din Iaşi, pline de bolnavi, se găseau într-o stare foarte grea, având multe lipsuri. Mişcat de această situaţie, Justinian a luat imediat măsuri de ajutorare, trimiţând din lemnele rezervate Mitropoliei şi asigurând hrana bolnavilor prin cotele făcute de preoţii din împrejurimile Iaşilor. Vlădica a dat apoi dispoziţii preoţilor să contribuie alături de specialişti la combaterea tifosului exantematic, epidemie care ameninţa atunci serios populaţia Moldovei.