Istoria creştinismului (MCLXXV): Comunităţi ortodoxe române din afara graniţelor (I)
În cadrul comunităţilor româneşti din străinătate un loc de seamă îl ocupă aşezămintele româneşti de la Locurile Sfinte, Ierusalim, Ierihon şi Iordan. După căderea Ţării Sfinte sub ocupaţie arabă (637), Biserica Ortodoxă din Palestina Biblică s-a confruntat cu multe îngrădiri şi lipsuri care s-au accentuat în vremea cruciadelor şi au continuat aproape până în zilele noastre. Ţările Române nu au putut rămâne indiferente în faţa acestei situaţii dramatice: era vorba despre păstrarea Ortodoxiei la Mormântul Domnului Hristos şi de menţinerea prestigiului ortodox în faţa prozelitismului musulman, catolic şi protestant. Pe lângă ajutoarele financiare şi tot felul de danii, domnitorii români au închinat Patriarhiei din Ierusalim venitul mai multor mănăstiri din ţară. Din venitul acestora Patriarhia din Ierusalim întreţinea aşezămintele ortodoxe de la Sfintele Locuri şi achita dările din ce în ce mai mari impuse de turci sau de către alţi stăpânitori. Deseori, domnitorii şi ierarhii români organizau colecte pentru ajutorarea aşezămintelor de la Locurile Sfinte sau ei înşişi făceau donaţii considerabile. Amintim doar pe domnitorii Vasile Lupu, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu şi alţi binefăcători de neam român, voievozi şi domniţe, boieri sau oameni înstăriţi, care, în mod constant, făceau danii importante către aşezămintele mănăstireşti de aici. Astăzi se mai pot vedea în bisericile ortodoxe de la Sfintele Locuri şi în tezaurul Bisericii Sfântului Mormânt diverse odoare preţioase şi acte de danie din partea acestora către Patriarhia din Ierusalim. Cu toate acestea, la acea vreme, Biserica Ortodoxă Română nu avea în Ţara Sfântă nici o aşezare bisericească proprie.