Istoria creştinismului (MCVII): Biserica Ortodoxă a Greciei (VI)

Din anul 1922, Biserica Ortodoxă a Greciei a fost condusă de arhiepiscopul Hrisostom Papadopulos (1922-1938), unul dintre marii erudiţi în istorie bisericească ai Greciei contemporane. În timpul păstoriei lui, statul grec a promulgat, la 31 decembrie 1923, noul Statut religios al Bisericii Greciei, care, cu unele modificări făcute la 24 decembrie 1939/3 ianuarie 1940, a rămas în vigoare până la publicarea Legii nr. 590 din 31 mai 1977. Astfel, s-a ajuns, după Primul Război Mondial, ca Biserica Greciei să aibă 81 de eparhii, toate cu titlu de mitropolii, dar a existat tendinţa de a se micşora numărul lor. Sfântul Sinod al Bisericii Greciei se compune din toţi mitropoliţii, iar conducerea administrativă o are arhiepiscopul Atenei cu un sinod restrâns, format din şase mitropoliţi. Urmând concepţia statelor moderne, Grecia a secularizat averile bisericeşti şi mănăstireşti. În secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, spi-ritul monastic din Grecia a avut de suferit. Astfel, dacă în 1830 erau trei călugări la 1.000 de locuitori, după 1919 erau şapte călugări la 10.000 de locuitori. În anul 1833 existau peste 3.000 de călugări şi peste 280 de călugăriţe. În această perioadă, în Grecia au fost şi încercări de prozelitism venite din partea Bisericii Romano-Catolice şi denominaţiunilor protestante. Rezultatele lor n-au avut rezultatul scontat. Cu toate acestea, şcoala englezului King (1822-1869) a reuşit totuşi să convertească la protestantism câţiva greci, dar şcolile şi bisericile lor au fost apoi desfiinţate. Învăţământul teologic universitar grec are peste 100 de ani de existenţă, la Atena funcţionând o facultate de teologie din 1837. Acest învăţământ a fost oarecum influenţat de spiritul protestant, dar tendinţa conservatoare, inspirată de teologia rusă, a ţinut echilibrul, temperând alunecarea pripită a unor teologi greci spre influenţe protestante sau anglicane.