Istoria creştinismului (MCX): Biserica insulei Cipru (I)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 29 Octombrie 2008

Biserica insulei Cipru este una dintre cele mai vechi în istoria creştinismului, datând din anii 45-50 d.Hr. Prin canonul 8 al Sinodului III Ecumenic de la Efes, din anul 431, Biserica insulei Cipru a fost declarată autocefală, cu rang de arhiepiscopie. Insula Cipru s-a aflat sub stăpânirea Imperiului Roman de Răsărit până la cucerirea ei de către arabi în anul 647-648 şi a rămas în această situaţie până în 964-965, când au cucerit-o bizantinii. La 6 mai 1191 insula Cipru a fost cucerită de cavalerii englezi din Cruciada a III-a (1189-1192), sub conducerea regelui Richard Inimă de Leu. În mai 1192, regele englez a vândut insula Cipru lui Guy de Lusignan, fostul rege de origine franceză al principatului franc al Ierusalimului. Dinastia franceză de Lusignan a stăpânit insula Cipru până la 1489, când a fost cucerită de veneţieni, care, la rândul lor, au stăpânit-o până în 1571. Sultanul Imperiului Otoman, Selim II (1566-1574), a cucerit insula Cipru în 1571, aflată până la această dată în stăpânirea veneţienilor. În aceste condiţii, influenţa catolicismului, menţinută de francezi şi veneţieni, a fost înlocuită cu propaganda musulmană. În timpul stăpânirii turceşti, arhiepiscopul Bisericii insulei Cipru se bucura în faţa autorităţilor de prerogativele unui etnarh. Dintre conducătorii Bisericii din această insulă, o personalitate a fost arhiepiscopul Ciprian, elev al şcolii din Iaşi, care, după ce a ajuns arhiepiscop în Cipru, a întemeiat în 1812 Şcoala „Sfânta Treime“ pe terenul Mănăstirii Machera. A pierit în timpul masacrului din 9 iulie 1821, în timpul revoluţiei greceşti, din ordinul lui Kuciuk Mahmed, guvernatorul insulei, împreună cu mitropoliţii Hrisant de Pafos, Meletie de Kition şi Laurenţiu de Kyrenia. Imperiul Otoman a stăpânit insula Cipru de la 1571 până la 1878, când, în baza unui acord secret, a trecut temporar administraţia în seama Marii Britanii. Pacea de la Berlin, din 1/13 iulie 1878, a confirmat trecerea insulei Cipru de sub dominaţia Imperiului Otoman sub aceea a Marii Britanii.