Istoria creştinismului (MCXIII): Biserica Ortodoxă din Albania (II)
În septembrie 1922, Biserica Ortodoxă Albaneză a convocat un congres al ortodocşilor, care s-a ocupat de constituirea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Albaneze şi de alegerea unui arhiepiscop, în persoana arhimandritului Visarion. Pentru hirotonirea noului ales, Biserica albaneză s-a adresat patriarhului sârb de Belgrad, dar acesta a refuzat. Visarion a trebuit să recurgă la serviciile a doi episcopi din emigraţie, Hermogen şi Mihail. În aprilie 1923, Biserica albaneză a trimis o delegaţie specială la Constantinopol cu misiunea de a intra în legătură cu patriarhul ecumenic şi sinodul său patriarhal, cerându-i aprobarea ca Biserica Ortodoxă Albaneză să devină autocefală. Patriarhul ecumenic însă a acordat Bisericii albaneze numai dreptul la autonomie, dar n-a voit să-i acorde autocefalia pe motivul că reprezintă o simplă minoritate într-un stat majoritar musulman. Însă, la 26 februarie 1929, Biserica Ortodoxă din Albania şi-a reconfirmat din nou autocefalia. Văzând insistenţele ortodocşilor din Albania, Patriarhia de Constantinopol a recunoscut, în cele din urmă, la 12 aprilie 1937, autocefalia Bisericii Albaniei. Tomosul de autocefalie i-a fost acordat de patriarhul ecumenic Veniamin I (1936-1946). La 7 aprilie 1939, Albania a fost ocupată până în 1945 de Italia fascistă. În anul 1945, când comuniştii au preluat puterea, clerul ortodox a fost executat, iar în 1949, arhiepiscopul de Tirana, Cristofer Kissi, a fost destituit. Acesta a fost începutul îndepărtării sistematice a episcopilor care nu erau acceptaţi de regimul comunist. Comuniştii au devenit din ce în ce mai opresivi, întrecând toate celelalte măsuri opresive din alte ţări comuniste din Europa de Est. În 1967, regimul a închis toate instituţiile religioase şi a interzis orice practică religioasă. Arhiepiscopul Damianos din Tirana a fost trimis în închisoare, unde a murit în 1973. Persecuţia Bisericii a încetat în anul 1990, odată cu prăbuşirea comunismului. Începând cu 1991, Biserica Albaneză a construit peste 83 de biserici noi şi cinci mănăstiri. Albanezii ortodocşi au constituit majoritatea credincioşilor în eparhiile Durazzo, Berat şi Korcea. Grecii sunt mai numeroşi în sud-estul Albaniei, în eparhia Arghirocastro. Există o Biserică albaneză în America, organizată din 1908.