Istoria creştinismului (MCXLI): Diaspora ortodoxă în secolul al XX-lea (XIII)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 06 Decembrie 2008

Biserica Ortodoxă Rusă, cunoscută şi sub numele de Patriarhia Moscovei, îşi exercită jurisdicţia asupra creştinilor ortodocşi din Rusia şi din ţările slave înconjurătoare ca exarhat şi reprezentare patriarhală în jurul lumii. De asemenea, îşi exercită jurisdicţia şi asupra Bisericii Japoniei, şi asupra creştinilor ortodocşi din China. Biserica Ortodoxă Rusă are o mare diasporă, care este împărţită în trei exarhate: Exarhatul Europei Apusene, Exarhatul Europei Centrale şi Exarhatul American al Patriarhiei de Moscova. Mai sunt şi alte Biserici ruse din diaspora, independente de Patriarhia de Moscova, cum ar fi: Biserica Ortodoxă Rusă din străinătate, aşa-numita Biserică Sinodală de la Karlovitz, care are circa cinci sute de mii de credincioşi şi paisprezece eparhii ruseşti: patru în Europa Occidentală şi Centrală, şapte în America şi Canada, patru în America de Sud şi una în Australia şi Noua Zeelandă. Biserica Ortodoxă Ucraineană din străinătate are trei mitropolii: una pentru Europa Apuseană şi Australia, una în America şi una în Canada. În anul 1949 s-a înfiinţat în Statele Unite ale Americii Biserica Ortodoxă Autocefală Bielorusă, care are peste zece mii de credincioşi veniţi în America după cel de-al Doilea Război Mondial. Biserica Ortodoxă Sârbă are, în diasporă, o Biserică în Statele Unite ale Americii, întemeiată încă din anul 1894, care ar trei episcopii şi 74 de parohii.

Biserica Ortodoxă Macedoneană, care şi-a proclamat autocefalia fără aprobarea Patriarhiei Sârbe, a creat la 10 august 1969, în Statele Unite ale Americii, Episcopia Americii, Canadei şi Australiei. Biserica Ortodoxă Autocefală a Albaniei are o diasporă importantă în Statele Unite ale Americii, formată din circa cincisprezece mii de credincioşi, organizaţi din anul 1950 în două eparhii: una care depinde canonic de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, iar cealaltă de Biserica Ortodoxă Albaneză.