Istoria creştinismului (MCXXXVII): Diaspora ortodoxă în secolul al XX-lea (IX)

Biserica Ortodoxă Rusă, cunoscută şi sub numele de Patriarhia Moscovei, este o Biserică Ortodoxă Autocefală, a cincea după Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim, şi aflată în comuniune cu acestea. Îşi exercită jurisdicţia asupra creştinilor ortodocşi din Rusia şi din ţările slave înconjurătoare ca exarhat şi reprezentare patriarhală în jurul lumii. De asemenea, îşi exercită jurisdicţia şi asupra Bisericii Japoniei şi asupra creştinilor ortodocşi din China. Actualul întâistătător este Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii. Astăzi, Biserica Ortodoxă Rusă este Biserica Ortodoxă cu cel mai mare număr de credincioşi. Peste 90% dintre ruşi se declară creştin-ortodocşi. Numărul de oameni care participă în mod regulat la slujbe este mult mai redus, dar creşte în fiecare an. Biserica Ortodoxă Rusă are peste 23.000 de parohii (dintre acestea, peste 50% sunt în Ucraina), 154 de episcopi, 635 de mănăstiri şi 102 şcoli bisericeşti. Până la Revoluţia bolşevică, Biserica Ortodoxă era cel mai mare proprietar de pământuri din Imperiul Rus (aproximativ 49.000 km²). O bună parte a acestor terenuri au fost retrocedate Bisericii până în 2004. În 1920, când guvernul sovietic a început o politică ostilă împotriva Bisericii Ortodoxe, Patriarhul Tihon al Moscovei a dat un decret prin care toţi creştinii ortodocşi de sub ascultarea patriarhiei sale erau îndemnaţi să caute protecţie şi îndrumare în altă parte. Unii arhierei au interpretat acest caz ca o autorizaţie pentru convocarea unui sinod de urgenţă al tuturor conducătorilor Bisericii, care să permită Bisericii să supravieţuiască şi să funcţioneze în afara graniţelor naţionale. Parcă pentru a urgenta convocarea sinodului, în mai 1922, guvernul sovietic a proclamat Biserica Rusă „Biserică schismatică“ ca o „reformă“ a Bisericii Ortodoxe Ruse. La 13 septembrie 1922, ierarhii Bisericii Ruse din Serbia au convocat un sinod al episcopilor Bisericii Ruse din străinătate.