Istoria creştinismului (MLVIII): Patriarhia Ierusalimului (II)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 30 August 2008

Situaţia Patriarhiei Ierusalimului, în general, a depins de conjunctura politică din Palestina. La 9 decembrie 1917, Anglia a ocupat Palestina şi Ierusalimul, iar prin Tratatul de Pace de la Sčvres, din 10 august 1920, i s-a recunoscut protectoratul asupra Palestinei şi Locurilor Sfinte, situaţie menţinută până la 14 mai 1948. Deşi promisese prin Declaraţia Balfour, din 27 noiembrie 1917, că va susţine crearea unui „cămin naţional în Palestina pentru poporul iudeu“, Organizaţia Naţiunilor Unite a votat la 25 noiembrie 1947 înfiinţarea statului Israel, care şi-a proclamat independenţa faţă de Marea Britanie la 18 martie 1948. Refuzul statelor Ligii Arabe (Siria, Irak, Transiordania, Egipt, Arabia Saudită, Libia) de a recunoaşte hotărârea Organizaţiei Naţiunilor Unite a dus la izbucnirea războiului arabo-israelian din iunie 1967, urmat de cel din anul 1973. În urma acordului încheiat în anul 1974 cu Siria şi Egipt, Israelul a retrocedat Egiptului o parte din Peninsula Sinai şi malul răsăritean al Canalului Suez, ocupate în timpul războiului. Între anii 1947-1967, Ierusalimul a avut o situaţie extrem de dificil, întrucât era traversat de graniţa iordaniano-israeliană. După ocuparea Ierusalimului de Est de către israelieni, sediul patriarhiei a trecut pe teritoriul statului Israel, deşi mulţi dintre credincioşii ei locuiau în Iordania. Pentru supravieţuirea Patriarhiei Ierusalimului sub ocupaţie musulman ţarii ruşi şi domnitorii români au oferit ajutoare substanţiale. În acest context, în anul 1882, în Rusia a luat fiinţă „Societatea imperială ortodoxă a Palestinei“, pentru ocrotirea Locurilor Sfinte şi apărarea Ortodoxiei. Protestând împotriva prozelitismului catolic şi protestant printre ortodocşii de sub jurisdicţia ei, Patriarhia Ierusalimului s-a retras în anul 1989 din toate comisiile de dialog teologic bilateral. Astăzi, Patriarhia Ierusalimului are 260.000 de credincioşi în Israel, Iordania şi Muntele Sinai (Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“), organizaţi în trei eparhii.