Istoria creştinismului (MLXXII): Biserica Ortodoxă a Georgiei (I)

Biserica Ortodoxă a Georgiei sau Iviriei a luat fiinţă în secolul al IV-lea, fiind dependentă la început de Patriarhia de Alexandria. Tradiţia Bisericii georgiene menţionează încetarea jurisdicţiei Patriarhiei de Alexandria asupra Georgiei în anul 471, când şi-a revendicat autocefalia şi

şi-a ales primul patriarh-catolicos. Însă istoria bisericească consemnează că Biserica Georgiei şi-a dobândit autocefalia în anul 556, fiind recunoscută de celelalte Biserici în anul 604. Evoluţia ulterioară a făcut ca ea să-şi piardă în mai multe rânduri dreptul la autocefalie, obţinându-l ultima dată în anul 1943 (din acest motiv, astăzi Biserica Ortodoxă a Georgiei se află pe ultimul loc în ordinea ierarhică a patriarhiilor ortodoxe). Astfel, persecuţiile arabilor din secolele VIII-XI şi ale turcilor din secolele XI-XVIII au adus suferinţe grele georgienilor, care voiau să anexeze Georgia Imperiului Otoman. Ca să scape de robia turcească, Georgia a cerut ajutorul Rusiei ortodoxe. În faţa pericolului iminent, la 24 iulie 1783 regele Iraklic al II-lea (1792-1798) a încheiat un tratat cu împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei (1762-1796), prin care Georgia a intrat sub suzeranitatea Imperiului Ţarist. Profitând de situaţia creată, la 18 ianuarie 1801, ţarul Alexandru I (1801-1825) a anexat Georgia Imperiului Rus. Anexarea teritorială a avut drept consecinţă directă încorporarea jurisdicţională a Bisericii Ortodoxe Georgiene, ca a devenit în anul 1811 exarhat al Bisericii Ortodoxe Ruse. Catolicosul georgian a fost depus şi exilat, iar în locul lui a fost aşezat un episcop rus, care a deschis la Tbilisi un seminar teologic cu predare în limbile rusă şi slavă veche. Dorind să se elibereze de programul de rusificare la care era supusă, după revoluţia din 1917, la 12 februarie, Biserica Ortodoxă Georgiană şi-a proclamat autocefalia, reconstituind astfel patriarhatul.