Istoria creştinismului (MLXXXV): Biserica Ortodoxă Sârbă (IX)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 30 Septembrie 2008

La 12 septembrie 1920, cu aprobarea Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, Biserica Ortodoxă Sârbă s-a constituit în patriarhie, în frunte cu mitropolitul Belgradului, Dimitrie, întronizat în 1924. Patriarhia sârbă are un patriarh, patru mitropolii şi 17 episcopii. La acestea se adaugă vicariatele de la Timişoara, Budapesta, Viena, un episcopat şi un vicariat în America, o episcopie în Australia şi Noua Zeelandă. Biserica are patru seminarii pentru pregătirea preoţilor şi din 1920 o facultate de teologie. O mare forţă spirituală pentru sârbi au exercitat mitropolitul Nicolae Velimirovici şi arhimandritul Iustin Popovici, profesor de teologie dogmatică, sub redacţia căruia au fost publicate „Vieţile Sfinţilor“ în 12 volume la tipografia patriarhală reorganizată în 1966. Bazându-se pe tradiţia vechii arhiepiscopii de Ohrida, sinodul episcopilor din Republica Macedonia a întemeiat în anul 1958 o mitropolie, care în iulie 1967 s-a proclamat, fără acordul Belgradului, autocefală, ceea ce a determinat Patriarhia sârbă să rupă intercomuniunea şi să declare schisma. În 14-15 septembrie 1967, Biserica Ortodoxă Sârbă a convocat un sinod extraordinar şi a respins comuniunea cu Biserica Ortodoxă Macedoneană. Autocefalia Bisericii macedonene n-a fost recunoscută nici de celelalte biserici ortodoxe. În anul 1992, patriarhul Pavle a primit delegaţia Bisericii Ortodoxe Macedonene, însă discuţiile nu au condus nici la recunoaşterea ei, nici la refacerea unităţii bisericeşti. Numirea unui episcop sârb pentru Macedonia a tensionat din nou relaţiile dintre cele două biserici. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Macedoniei este arhiepiscopul de Ohrida, având reşedinţa la Skopje. Cei 1.200.000 de credincioşi sunt încadraţi în trei eparhii în Macedonia, o mitropolie în America de Nord şi una în Australia.