Istoria creştinismului (MXCI): Biserica Ortodoxă Bulgară (VI)

După ce, la 12 martie 1870, Înalta Poartă a dat un decret prin care lua fiinţă exarhatul bulgar independent, Biserica Ortodoxă Bulgară a constituit imediat un sinod, în fruntea căruia l-a ales pe Antim, care a fost declarat la 11 mai 1872, de ziua sfinţilor Metodie şi Chiril, exarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare, cu sediul la Constantinopol (Istanbul). Motivând că, în această situaţie, Biserica Ortodoxă Bulgară încalcă prevederile canonice, la 25 mai 1872 patriarhul ecumenic Antim al VI-lea (1845-1848; 1853-1858; 1871-1873) l-a depus pe bulgarul Antim, declarând Biserica Ortodoxă Bulgară shismatică. În secolul al XIX-lea, viaţa bisericească din statul bulgar a fost afectată de frământările fireşti pe care le aducea noua viaţă parlamentară cu partidele şi cu patimile politice provocate mai ales de influenţa marilor puteri. Guvernul Stambulov susţinea în politica religioasă pe regele Ferdinand (1887-1918), deşi acesta era catolic. Mitropolitul Clement de Târnovo a avut curajul să se opună regelui (fiind sprijinit şi de Rusia, unde îşi făcuse studiile, ca şi Mihail al Belgradului), motiv pentru care a fost destituit şi închis trei ani, dar apoi eliberat în 1895, având satisfacţia să-l miruiască pe prinţul Boris (1896), care, la rândul său, deşi catolic prin căsătorie, a fost silit de cler şi popor să-şi boteze copiii în credinţa ortodoxă. Aşadar, poporul şi Biserica s-au dovedit mai tari, cu toate presiunile politice şi patima partidelor, care nu se arătaseră deloc favorabile Bisericii. Conflictul dintre Patriarhia Ecumenică şi exarhatul bulgar s-a soluţionat la 25 februarie 1945, când a fost ridicată anatema şi suprimată schisma sub păstorirea patriarhului Veniamin I al Constantinopolului (1936-1946). La 10 mai 1953, patriarhul Athenagoras I (1949-1972) a trimis tomosul sinodal de ridicare a Bisericii bulgare la rang de patriarhie, primul patriarh fiind Kiril Markov (1953-1971).