Istoria creștinismului (MXIV): Nicodim Munteanu (1939-1948), patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (IV)
După ce mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei a trecut la cele veşnice, la Iaşi a fost ales ca mitropolit Partenie Clinceni (1902-1909), care va aduce oameni noi. Arhimandritul Nicodim, rămânând fără părintele şi protectorul său, a dat curs invitaţiei episcopului Pimen Georgescu, aflat în căutare de colaboratori pentru ceea ce dorea să reformeze şi să îndrepte în eparhia sa, de a-i deveni vicar la Episcopia Dunării de Jos. La Galaţi, arhimandritul Nicodim a fost numit „arhimandrit de scaun“, un fel de vicar administrativ pe vremea aceea, iar din 1903 până în 1909 a condus şi Seminarul Teologic „Sf. Andrei“, pe care l-a reorganizat, reuşind să scoată oameni de valoare care, prin pregătirea lor, au făcut misiune de la amvonul bisericilor sau în calitate de cadre universitare. Acum şi-a publicat primele predici cu titlul „Cuvântări liturgice“, apoi „Călăuza creştinului în biserică“, volum de îndemnuri pentru credincioşi, precum şi cele dintâi traduceri şi prelucrări după teologi ruşi, dar şi după alţi teologi străini. Înzestrat cu un deosebit simţ gospodăresc, „arhimandritul de scaun“ a dat dovadă de multă vrednicie în funcţia de vicar, fiind capabil să-l înlocuiască, când era cazul, cu succes pe episcopul Pimen. S-a remarcat în mod deosebit cu prilejul constituirii Societăţii culturale şi filantropice a clerului „Solidaritatea“. Această societate a fost înzestrată cu bibliotecă şi avea şi un spaţiu propriu pentru conferinţele preoţeşti, dar şi pentru publicul creştin, în general. Tot aici se adunau şi ajutoare pentru familiile preoţeşti rămase fără sprijin. Arhimandritul Nicodim va avea un rol deosebit şi la elaborarea statutelor, la alegerea comitetului, în fruntea căruia preoţimea îl numeşte ca preşedinte, la alcătuirea programelor de conferinţe, la susţinerea acestora etc. De asemenea, Nicodim prezidează unele conferinţe preoţeşti pe judeţe. Activitatea sa pe linie culturală şi socială a atras atenţia ministrului Cultelor de atunci, Spiru Haret, care-l va felicita în mod public.