Istoria creștinismului (MXXII): Nicodim Munteanu (1939-1948), patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (XII)

În ianuarie 1935, după trecerea la cele veşnice a mitropolitului Pimen Georgescu, vrednicul stareţ de la Mănăstirea Neamţ, Nicodim Munteanu, acum în vârsta de 70 de ani, a fost chemat să păstorească în scaunul Mitropoliei Moldovei. Printre alte multe fapte remarcabile, dintre care o parte le-am menţionat în episoadele anterioare ale istoriei creştinismului, vlădica Nicodim a rămas cunoscut în istoria Mitropoliei Moldovei prin vizitele canonice care, de cele mai multe ori, căpătau fastul şi amploarea unor demonstraţii religioase. Ele aveau ca obiectiv mai buna cunoaşterea a credincioşilor şi a problemelor lor, dar, mai cu seamă, combaterea stilismului. Mitropolitul Nicodim a fost preocupat şi de viaţa monahală din eparhie, mai ales de cea a Mănăstirii Neamţ, unde funcţiona şi tipografia mitropoliei, această mănăstire devenind o adevărată şcoală a monahismului ortodox. Lucrări de reparaţii se fac în această vreme la Mănăstirile Vorona, Bistriţa, Slatina, Râşca ş.a. În această perioadă, mitropolitul Moldovei a condus şi Mitropoliile de Cernăuţi (până la instalarea lui Visarion Puiu, în 1935) şi de Chişinău (până la numirea lui Efrem Enăchescu, în 1936). În ciuda preocupărilor diverse care-l solicitau foarte mult, mitropolitul Nicodim n-a neglijat activitatea care i-a fost cea mai dragă - cea culturală. În perioada în care a fost mitropolit la Iaşi, au apărut, sub semnătura sa, următoarele lucrări: „Biblia“ (1936), „Biblia ilustrată“ (1936, în colaborare cu I. D. Ştefănescu), „Viaţa şi operele Sfinţilor Părinţi“ (1935) şi „Primele zile ale creştinismului“ de Farrar, apărută în trei volume. La 5 martie 1939, după ce patriarhul Miron Cristea a trecut la Domnul, mitropolitul Nicodim Munteanu al Moldovei a fost chemat să ia în primire, potrivit Statutului şi regulamentelor bisericeşti, locotenenţa de patriarh; a refuzat însă să candideze la patriarhat şi a stăruit pe lângă mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului să accepte el succesiunea. Acesta nu a primit şi la 30 iunie 1939, cu două luni înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales patriarh, după ce, mai mult de nevoie, consimţise să-şi depună candidatura.