Istoria presei românești
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește expoziția aniversară „30 de ani de presă”, semnată Vali Ivan, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați caricaturiști români. Este expusă o selecție remarcabilă din bogata sa colecție de lucrări - caricaturi ale celor mai importanți politicieni români, benzi desenate umoristice, caricaturi de editorial, ilustrații de primă pagină. Cu peste 15.000 de caricaturi realizate în decursul carierei sale, Vali Ivan a devenit un veritabil cronicar al epocii postdecembriste, surprinzând cu acuitate și umor subiecte politice, economice și sociale. Expoziția va putea fi vizitată până în 21 mai 2024, de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00. (A. D.)