Istoricul Gheorghe Platon, evocat la Iași
Biblioteca Academiei Române, filiala Iași, organizează, în 26 februarie, conferința „Gheorghe Platon. 100 de ani de la naștere”, care va fi susținută de prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti, membru corespondent al Academiei Române, și prof. univ. dr. Mihai Cojocariu, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). Evenimentul marchează împlinirea unui secol de la nașterea istoricului ieșean Gheorghe Platon (1926-2006). Născut în 26 februarie 1926, la Buhuși, județul Bacău, acesta a fost profesor la Facultatea de Istorie din cadrul UAIC, membru al Academiei Române și director onorific al Bibliotecii Academiei Române, filiala Iași, în anii ’90.