Istorie, spiritualitate şi cultură la Târgovişte
Ziua de 11 august are o semnificaţie deosebită pentru Biserica Ortodoxă Română, şi în mod special pentru Arhiepiscopia Târgoviştei, care îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Nifon, fost Patriarh al Constantinopolului şi Mitropolit al Ţării Româneşti, înţelept învăţător al credinţei ortodoxe şi al valorilor Evangheliei Mântuitorului Hristos, personalitate marcantă a vieţii spirituale şi culturale, creştine şi româneşti, de la începutul secolului al XVI-lea.
Între rugătorii fierbinţi către Dumnezeu ai neamului românesc care au luminat viaţa duhovnicească şi culturală a poporului român îl avem la loc de cinste şi pe Sfântul Ierarh Nifon, cel dintâi sfânt canonizat pe teritoriul ţării noastre, care a rămas în memoria Bisericii ca fiind înţelept Arhipăstor, grabnic ajutător, pildă luminoasă pentru credinţă, trăire şi evlavie creştină.
Dintre roadele sale duhovniceşti cele mai cunoscute se remarcă în primul rând aleasa îndrumare spirituală pe care a oferit-o, ca părinte spiritual, fiului său duhovnicesc, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, care a devenit mai apoi un model vrednic de principe creştin şi mare sprijinitor al Ortodoxiei universale.
De asemenea, un alt mare dar oferit de către Sfântul Ierarh Nifon spiritualităţii şi culturii noastre naţionale este tipărirea primelor cărţi pe teritoriul ţării noastre şi în sud-estul european: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) şi Tetraevangheliarul (1512), toate tipărite, la îndemnul stăruitor al Sfântului Ierarh Nifon, de către Voievodul Radu cel Mare şi Sfântul Voievod Neagoe Basarab, la Târgovişte, prin osteneala şi priceperea Ieromonahului Macarie.
Erudit şi luptător, evlavios şi harnic, apărător neînfricat al principiilor evanghelice, Sfântul Ierarh Nifon nu a îngropat nici unul din talanţii dăruiţi lui de Dumnezeu, ci pe toţi i-a înmulţit spre folosul tuturor, având o conştiinţă puternică în ceea ce priveşte responsabilitatea pastorală, precum şi un mare zel misionar în răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu şi întărirea credinţei ortodoxe în vremuri grele, când majoritatea creştinilor din Răsărit se aflau sub stăpânire otomană.
Anul acesta, 2013, este marcat în viaţa Bisericii Ortodoxe Române de sărbătorirea a 1.700 de ani de la proclamarea, de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare, a Edictului de libertate religioasă de la Mediolanum (Milano), în anul 313, prin care înceta persecuţia împotriva creştinilor. În acest context, bucuria sărbătorii de astăzi, cu alese reverberaţii spirituale şi culturale, se adaugă la omagierea împlinirii anul acesta a 325 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688) şi a 420 de ani de la urcarea pe tron a marelui voievod Mihai Viteazul (1593), primul unificator al românilor într-un singur stat (1600).
Deşi au domnit în perioade diferite, aceşti mari apărători ai credinţei creştine ortodoxe şi ai Bisericii noastre se aflau uniţi în comuniunea mărturisirii lui Hristos, care a rodit raze şi chipuri de lumină în poporul român, sfinţind timpul şi legăturile între generaţii, pentru că „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci este Acelaşi“ (Evrei 13, 8).Sărbătoarea de azi ne îndeamnă să păstrăm şi noi dreapta credinţă a sfinţilor şi a înaintaşilor noştri şi să o transmitem generaţiilor viitoare cu evlavie şi dragoste de Biserică, prin rugăciune şi milostenie, prin creşterea copiilor şi tinerilor în credinţa ortodoxă strămoşească, prin zidirea de lăcaşuri sfinte şi prin ajutorarea semenilor noştri aflaţi în sărăcie, în suferinţă şi singurătate.
În aceste zile de sărbătoare şi pelerinaj la Catedrala arhiepiscopală din Târgovişte, când pelerinii credincioşi cinstesc cu deosebită evlavie şi bucurie moaştele Sfântului Ierarh Nifon, să cerem ajutorul său pentru a ne întări în credinţă şi a spori în fapte bune. Să-l rugăm să mijlocească pentru noi ca Dumnezeu să ne dăruiască sănătate şi ajutor în viaţă şi să reverse în sufletele noastre harul, pacea şi bucuria Sfântului Duh, pentru a transmite cu multă evlavie sfinţenia acestei sărbători în familiile noastre, în parohii, în mănăstiri, în oraşe şi sate, în ţară şi străinătate, pretutindeni unde vieţuim şi lucrăm.
Cu prilejul acestei sfinte sărbători, creştine şi româneşti, felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, şi pe toţi colaboratorii săi de la Centrul eparhial, dimpreună cu clerul, cinul monahal şi credincioşii eparhiei, dorindu-le multă sănătate, pace, bucurie şi ajutor de la Dumnezeu în lucrarea pastorală şi social-misionară.
Preamilostivul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Nifon, să vă binecuvânteze pe toţi cei prezenţi la sărbătoare: ierarhi, cler, autorităţi şi credincioşi pelerini, şi să vă răsplătească osteneala şi dărnicia, evlavia şi dorinţa de înnoire şi sfinţire a vieţii, pentru a vă bucura împreună cu toţi sfinţii în Biserica lui Hristos de pe pământ şi din ceruri!
Cu multă preţuire şi părintească binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, Târgovişte, duminică, 11 august 2013.