Istorii cu tâlc: Cine poate vieţui în pustie

Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând:

- Avvo, bine este oare a trăi în pustie? Bătrânul i-a răspuns: - Fiii lui Israel, dacă au lăsat lucrurile Egiptului şi au ieşit la pustie, atunci au cunoscut cum se cade a se teme de Dumnezeu. Aşa şi corabia când se învăluie în mijlocul mării, fără de neguţătorie este, iar dacă iese la liman, atunci îşi face neguţătoria. Deci şi călugărul, de nu va răbda la un loc, nu va putea lua cunoştinţa adevărată, că de la călugări, mai vârtos decât toate lucrurile, tăcerea a ales-o Dumnezeu. Că zice: spre cine voi căuta, decât spre cel blând şi liniştit şi care se cutremură de cuvintele Mele. Zis-a fratele: - Dar nu se poate, părinte, a trăi în singurătate? Iar bătrânul i-a răspuns: - Ostaşul, de nu se va osteni întâi împreună cu mulţi, nu poate să înveţe meşteşugul biruinţei războiului, ca să se poată bate singur cu vrăjmaşul său. Aşa şi călugărul, de nu se va învăţa întâi a trăi împreună cu fraţii în mănăstire şi a-şi înfrâna limba şi pântecele şi mânia sa şi alte patimi, a-şi goni gândurile şi a-şi păzi mintea sa, unul ca acela nu va putea să trăiască deosebit în singurătate. (Cuvinte folositoare ale sfinţilor bătrâni cei fără de nume, Editura Doxologia, 2009)