Istorii cu tâlc: Cum poţi munci pentru Dumnezeu
Un monah din Muntele Sinai, deşi avea foarte mult de lucru, fiindcă trebuia să facă mâncare în fiecare zi pentru 220 persoane, totuşi nu era niciodată năcăjit sau trist, ci vesel şi voios. Stareţul îl admirase pentru această bună dispoziţie şi odată îi ceru să-l lămurească asupra voioşiei lui. Monahul răspunse:
- Eu muncesc ca şi când tot ceea ce fac ar fi slujbă pentru Dumnezeu, referindu-se prin aceasta la cuvintele lui Hristos: „Tot ce veţi fi făcut la unul din aceşti mai mici ai mei, Mie mi-aţi făcut“. De aici se vede că omul îşi poate îndeplini cu mult mai multă uşurinţă lucrările lui, chiar şi cele grele şi obositoare, dacă se gândeşte că a munci pentru aproapele înseamnă a munci pentru Dumnezeu. (Grigorie Comşa, O mie de pilde)