Istorii cu tâlc: Cuvintele strâmbe

Un frate povestea: „M-am dus odată la Heracleea, în Egiptul de Jos, la avva Iosif. Şi era acolo, în mănăstire, un dud foarte frumos. Dimineaţa, avva îmi zice: «Du-te şi mănâncă». Dar, cum era vineri, n-am mâncat, din cauza postului. Apoi l-am rugat: «Pentru numele lui Dumnezeu, lămureşte-mi gândul acesta. Tu mi-ai spus: Du-te şi mănâncă, dar eu n-am mâncat din cauza postului, ba chiar mi-a fost ruşine de porunca ta, cugetând în sine-mi: cu ce gând mi-a poruncit bătrânul? Ce trebuia să fac când mi-ai spus: Du-te si mănâncă?». El a zis: «La început, părinţii nu zic fraţilor cuvinte drepte, ci strâmbe, iar dacă văd că aceştia fac lucrurile strâmb, nu le mai vorbesc strâmb, ci le spun adevărul, ştiind că-i ascultă în toate»“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)