Istorii cu tâlc: De ce este necesar ca un creştin să fie curajos

Data: 24 Septembrie 2009

Ferdinand Cortez, cel care a ocupat Mexicul, şi-a întrebat oamenii cu care a debarcat:

- Cine dintre voi doreşte să-mi urmeze în ţara aurului? Toţi au răspuns în cor: - Nimeni nu vrea să se întoarcă, ci dorim cu toţii să intrăm în Mexic. La răspunsul acesta se aşteptase cuceritorul şi le zise apoi: - Să dăm foc corăbiilor cu care am venit, căci nu mai avem nevoie de ele. Prin aceasta însă şi-au nimicit speranţa reîntoarcerii şi revederea patriei. De aici încolo pentru ei nu rămăseseră decât lupta şi astfel au ocupat Mexicul. Astfel este necesar pentru fiecare creştin să rupă cu curaj legăturile care îl leagă de pământul acesta, ca să nu se mai întoarcă la ceea ce le-ar putea răpi cerul. (Grigorie Comşa, O mie de pilde)