Istorii cu tâlc: Despre războiul nevăzut

Data: 11 Septembrie 2008

Odată, avva Moise era chinuit de curvie şi pentru că nu mai putea sta în chilie s-a dus să-i spună avvei Isidor. Bătrânul l-a sfătuit să se întoarcă în chilie, dar avva Moise n-a vrut, zicându-i: „Nu pot, avva“. Atunci, bătrânul l-a luat, l-a urcat pe casă şi i-a zis: „Priveşte spre apus“. Şi, privind, a văzut o mulţime nenumărată de demoni foşgăind şi porniţi să se războiască. Apoi, avva Isidor zice: „Acum priveşte spre răsărit“. Privind, a văzut o altă mulţime nenumărată de îngeri sfinţi şi plini de slavă. Avva Isidor a zis: „Aceştia au fost trimişi de către Domnul, ca să vină în ajutorul sfinţilor. Cei de la apus luptă împotriva sfinţilor, dar cei de partea noastră sunt mai mulţi“. Atunci avva Moise i-a mulţumit lui Dumnezeu şi, prinzând curaj, s-a întors în chilie. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)