Istorii cu tâlc: Este sărăcia de bunăvoie o virtute desăvârşită?

Una dintre surori a întrebat-o pe fericita Singlitichia: „Sărăcia de bunăvoie este oare o virtute desăvârşită?“. I-a răspuns fericita: „Este, dar numai pentru oamenii tari. Aşa cum o haină aspră, dacă o speli şi o storci, devine curată şi albă, tot astfel şi un suflet tare se întăreşte din ce în ce mai mult în sărăcia cea de bunăvoie. Însă cei ce sunt slabi cu duhul, asemenea unei haine vechi, se sfâşie în inimă, nemaiavând apoi putere să suporte greutatea acestei virtuţi. Este de trebuinţă ca mai întâi să lepădăm unealta unei vieţi pline de plăceri trupeşti, adică iubirea de desfătări, orice odihnă trupească şi să ne întărim în virtuţile cele începătoare, cum sunt: postul, culcarea pe jos, osteneala trupească, răbdarea şi altele, şi apoi să ne hotărâm şi pentru această virtute. Nici Mântuitorul nu i-a poruncit dintr-o dată bogatului să-şi lase averea, ci mai întâi l-a întrebat: «Ai făcut cele poruncite de lege?». E ca şi cum i-ar fi zis: dacă tu ai învăţat alfabetul, dacă ai învăţat să aşezi literele, dacă te-ai deprins să alcătuieşti cuvintele, atunci, la sfârşitul tuturor acestora, să te apropii de citirea desăvârşită, adică: du-te, vinde-ţi averea ta şi o dă săracilor şi apoi vino de-Mi urmează Mie“. (Matericul, Editura Anastasia, 1995)