Istorii cu tâlc: Înţelepciunea avvei Pafnutie
Spuneau despre avva Pafnutie că anevoie gusta un pahar cu vin. Odată, mergând el undeva, s-a pomenit în mijlocul unei cete de tâlhari care beau vin. Căpetenia l-a recunoscut şi ştia că nu bea. Văzându-l tare ostenit, i-a umplut un pahar, a apucat sabia şi i-a zis: „Dacă nu bei, te omor“. Bătrânul, ştiind că îndeplineşte porunca lui Dumnezeu şi vrând să-l câştige pe tâlhar, a luat şi a băut. Atunci căpetenia i-a cerut iertare zicându-i: „Iartă-mă, avva, că te-am necăjit“. Bătrânul îi zice: „Am credinţa în Dumnezeu că, pentru acest pahar, se va milostivi de tine acum şi-n veacul viitor“. Căpetenia tâlharilor zice: „Am încredere în Dumnezeu că din clipa aceasta nu voi mai face rău nimănui“. Astfel, bătrânul a câştigat toată ceata, renunţând la voia sa pentru voia Domnului. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)