Istorii cu tâlc: Lupta cu ispita

Fericita Teodora a mai zis: „Părintele meu Isaia îmi spunea: «Bărbatul înţelept păzeşte tăcerea» şi lucrul e bun îndeosebi pentru tineri. Să ştii, fiica mea, că de va vrea cineva să se liniştească, îndată vine cel viclean cu toată oastea lui diavolească şi îngreuiază sufletul celui ce se linişteşte pentru Domnul cu deznădăjduirea, cu puţinătatea de suflet, cu gânduri spurcate şi necurate, loveşte şi trupul cu neputinţă, cu slăbirea genunchilor şi, în general, dezechilibrează toate puterile sufletului şi ale trupului. Atunci gândul îi vorbeşte sihastrului, mai bine-zis însuşi diavolul îi şopteşte prin gândul lui: eu sunt neputincios, nu-mi pot săvârşi pravila şi să bat metanii ca de obicei. Dacă te vei lupta, toate acestea vor dispărea. Să-ţi spun o întâmplare despre un înţelept monah: când s-a sculat el odată la pravilă, s-a pomenit cuprins de fierbinţeală, de friguri, iar în capul lui s-a făcut mare vuiet. Monahul şi-a vorbit sieşi: iată, acum sunt bolnav şi poate că voi muri. Să mă scol dar înainte de moarte ca să-mi săvârşesc pravila; cu acest gând, s-a silit pe el însuşi ca să-şi citească rugăciunile. Când s-au terminat rugăciunile, s-a terminat şi înfocarea trupului. Acest frate s-a luptat şi după aceasta împotriva acestui gând, citindu-şi pravila şi, în felul acesta, a biruit ispita.“ (Matericul, Editura Anastasia, 1995)