Istorii cu tâlc: Orice păcat întinează sufletul

Două femei au plecat odată la o mănăstire, ca să se închine. Una era cu conştiinţa neîmpăcată, căci săvârşise un păcat mare, cealaltă nu se credea păcătoasă, căci, zicea dânsa, a făcut numai păcate mici. Ajungând la mănăstire, stareţul a ascultat mărturisirea păcatelor lor, iar apoi le-a trimis la câmp. Celei mai păcătoase i-a poruncit să aducă piatra cea mai mare pe care o va găsi, iar celei mai puţin păcătoase să aducă diferite pietricele. Femeile au făcut ascultare, iar stareţul le-a trimis să aşeze pietrele de unde le-au luat. Cea cu pietricele mici şovăia, iar stareţul a întrebat-o:

- De ce eziţi? - Fiindcă este greu să pun fiecare piatră la locul ei, căci sunt multe şi nu ţin minte locul fiecăreia. Atunci stareţul i-a zis: - Ia aminte, femeia cealaltă a săvârşit o singură faptă rea, dar o ţine minte, regretă şi mereu o spală cu lacrimile sale. Ea ştie unde e locul pietrei luate. Dar tu, cu păcatele tale mărunte şi neînsemnate nu-ţi poţi aduce aminte când, cui, unde şi cum ai pricinuit rău. Şi, deoarece păcatele tale sunt mici dar numeroase, tu nici nu eşti în stare să le ispăşeşti. Femeia a înţeles că şi păcatele mici întinează sufletul. (Grigorie COMŞA, O mie de pilde)