Istorii cu tâlc: Postul şi tăcerea, căi spre Dumnezeu

Un frate oarecare şedea într-un munte singur în linişte, fără gâlceavă, postind, la care mergând un părinte din lavra Calamoschiei, l-a întrebat:

- Spune-mi, frate, de atâta vreme trăind în singurătate, în acest munte, cu tăcere şi cu post, ce ai săvârşit? Fratele i-a răspuns, zicând: - Mergi acum, avvo şi după cinci zile să vii la mine şi atunci îţi voi spune ce am săvârşit, şezând aici în singurătate. Şi aşa a mers acel părinte, iar după ce s-au plinit cinci zile, iarăşi a venit şi l-a găsit răposat şi în spatele lui o scrisoare scrisă aşa: „Iartă-mă, frate, că făcându-mi pravila, niciodată n-am lăsat gândul şi mintea mea pe pământ“. (Cuvinte folositoare ale sfinţilor bătrâni cei fără de nume, Editura Doxologia, 2009)