Istorii cu tâlc: Prin cruce ajungem la bucuriile cerului

Data: 20 August 2009

Carol al V-lea, împăratul Franţei, a aşezat două mese într-o cameră din palatul său. Pe una a aşezat sceptrul şi coroana, iar pe cealaltă a pus o sabie şi un coif. Apoi a chemat pe fiul său şi i-a zis:

- Alege din acestea două: sau sabia, sau coroana. Fiul a ales sabia şi coiful. Atunci împăratul l-a întrebat: - De ce ai ales sabia şi coiful? Fiul i-a răspuns: - Cu sabia şi coiful voi cuceri coroana şi sceptrul. Aşa şi Fiul lui Dumnezeu ne pune în faţă cerul, dar şi crucea suferinţelor. Prin cruce ajungem la bucuriile cerului. (Grigorie COMŞA, O mie de pilde)