Istorii cu tâlc: Regula postului
Avva Casian a povestit: „Am plecat, împreună cu Sfântul Gherman, la un bătrân, în Egipt, care ne-a primit cum se cuvine. L-am întrebat: «De ce atunci când primiţi oaspeţi nu mai păziţi regula postului, pe care o avem noi în Palestina?». El a răspuns: «Postul este mereu cu mine, dar pe voi nu vă pot ţine mereu aici. Desigur, postul e un lucru util şi necesar, dar depinde de voinţa noastră, în timp ce legea lui Dumnezeu cere în mod obligatoriu îndeplinirea dragostei faţă de aproapele. Prin voi îl primim pe Hristos, de aceea, trebuie să vă slujesc cu toată râvna. După ce vă conduc, pot să-mi reiau şi postul: fiii Mirelui nu pot ţine post cât timp Mirele este cu ei. Când Mirele va fi luat din mijlocul lor, atunci vor fi siliţi să posteasc㻓. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)