Italia: un jurnalist demonstrează ineficienţa expulzărilor de imigranţi
Un jurnalist italian de la cotidianul L’Espresso a străbătut timp de zece zile mai multe ţări din UE, sub un nume fals, înscris în baza de date a persoanelor expulzate din Italia, pentru a dovedi că măsurile autorităţilor de la Roma împotriva imigranţilor periculoşi nu au valoare în restul Europei. Reportajul jurnalistului Fabrizio Gatti, intitulat „Eu, român «no limits»“ şi publicat în ediţia electronică a cotidianului „LâEspresso“, prezintă detaliat experienţele acestuia în cele 10 zile ale „experimentului“ în care el a spălat parbrize pe străzile Parisului şi ale Barcelonei şi a dormit sub cerul liber în Austria şi chiar la Monte Carlo, legitimându-se în faţa poliţiştilor cu decretul de expulzare din Italia (în engleză şi italiană), emis pe numele unui fals cetăţean român, Roman Ladu.
În timpul celor 10 zile în care a circulat cu trenul între diverse oraşe din Franţa, Germania, Austria, Italia şi Spania şi a fost controlat de cinci ori de poliţia germană, austriacă, franceză şi spaniolă, jurnalistul a aşteptat zadarnic ca autorităţile să sesizeze faptul că numele sub care călătorea el figurează în baza de date comună a serviciilor de poliţie din statele Schengen. Gatti se aştepta fie să fie expulzat în România, fie să fie arestat pentru imigraţie clandestină, întrucât numele său „românesc“ figura în registrele poliţiei ca fiind unul dintre numele folosite de un imigrant clandestin irakian. „În schimb, răspunsul poliţiştilor era de fiecare dată acelaşi: «Mulţumim, puteţi pleca»“, precizează Gatti. „Asta înseamnă 4.000 de kilometri de libertate care anulează orice eficacitate a expulzărilor cetăţenilor europeni, cum pretinde pachetul cu măsuri de siguranţă, adoptat de Guvernul italian“, adaugă el. „Astfel, Italia cu fricile ei rămâne un caz izolat. Şi fiecare ţară devine un univers în sine. În Germania, invadată de âNdrangheta, italienii sunt cei percheziţionaţi. În Austria, este de ajuns să spui că vrei să ajungi la Verona, ca să-i linişteşti pe poliţişti şi să scapi basma curată. Iar la Barcelona, poliţia însăşi te învaţă cum să cerşeşti fără să-i deranjezi pe trecători“, a constatat ziaristul.