Itinerar chiriarhal în Duminica a V-a din Post

Data: 02 Aprilie 2012

În Duminica a V-a din Postul Mare, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat o vizită canonică în Parohia Cintei, Protopopiatul Arad, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a resfinţit biserica Parohiei Marga din Protopopiatul Caransebeş şi Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit la Parohia Bethausen.

Continuând o tradiţie consacrată de mai multă vreme, în Duminica a V-a din Postul Mare, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat o vizită canonică în Parohia Cintei, Protopopiatul Arad, la invitaţia preotului paroh, dr. Nicu Breda, protop al Aradului, în numele credincioşilor de aici. În biserica parohială, purtând hramul "Înălţarea Domnului", Înalt Preasfinţia Sa a slujit Sfânta Liturghie arhierească, în prezenţa unui mare număr de credincioşi, răspunsurile liturgice fiind date de corul de copii al parohiei, condus de profesorul de religie Sebastian Buntean. În cuvântul de învăţătură, Înalt Preasfinţia Sa a împletit tâlcul citirilor zilei, câte două din Apostol şi Evanghelie, având în vedere atât Duminica a V-a a Postului Păresimilor, numită a Cuvioasei Maria Egipteanca, cât şi ziua însăşi de pomenire a sfintei, 1 aprilie, coincidenţă semnificativă pentru corespondenţa şi unitatea dintre sărbătorile cu dată fixă şi schimbătoare. În după-amiaza aceleiaşi zile, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei a fost oaspetele preotului paroh Florea Gomboş şi al credincioşilor săi din Parohia Livada - Sânleani, Protopopiatul Arad, unde a slujit Taina Sfântului Maslu. Resfinţirea bisericii parohiale din comuna Marga În Duminica a V-a a Sfântului şi Marelui Post, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a resfinţit biserica Parohiei Marga din Protopopiatul Caransebeş. După slujba de resfinţire, chiriarhul a oficiat alături de un sobor de preoţi şi diaconi Sfânta Liturghie arhierească. Credincioşii din Parohia Marga au participat în număr mare la evenimentul deosebit al parohiei, împărtăşindu-se la momentul potrivit cu Sfintele Taine. Deopotrivă, în încheiere, toţi cei prezenţi s-au închinat înaintea Sfintei Mese, care după restaurare a fost pecetluită de chiriarhul eparhiei, în cadrul slujbei de resfinţire. Biserica parohială cu hramul "Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul" a fost târnosită la data de 2 iulie 1972 de către IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului. "Iată că după 40 de ani, părintele paroh, Consiliul parohial, comitetul parohial şi autorităţile locale, dimpreună cu toţi ctitorii şi binefăcătorii acestei biserici, au depus un efort substanţial pentru a înfrumuseţa această biserică veche, care astăzi s-a înnoit. Se cuvine ca în această zi, care va rămâne în istoria Parohiei Marga, să îl rugăm pe Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul, ocrotitorul acestei biserici, să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi şi să poarte de grijă pe mai departe de această biserică parohială şi de toţi credincioşii şi ctitorii acestui lăcaş de închinare pe care astăzi l-am binecuvântat", a evidenţiat Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian în cuvântul său, adresat celor prezenţi. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar ctitorii şi binefăcătorii au primit din partea ierarhului acte de cinstire pentru implicare în renovarea şi înfrumuseţarea bisericii parohiale. Părintele paroh Viorel Daia ne-a mărturisit despre biserica din Marga: "Prima atestare documentară a bisericii din Marga s-a făcut la anul 1730, despre alte biserici de pe teritoriul comunei nefiind dovezi istorice. Ştim totuşi despre faptul că la sfârşitul secolului al XIX-lea a fost târnosită pentru prima dată de episcopul Nicolae Popeea al Caransebeşului. Astăzi am avut bucuria de a sfinţi lucrările de reînnoire a bisericii, atât în exterior, dar şi în interior, lucrări la care am ostenit alături de credincioşi imediat după încredinţarea spre păstorire a acestei comunităţi, de către chiriarhul nostru, în anul 2006". La slujbă au participat autorităţi locale, precum şi un număr însemnat de credincioşi, dintre care foarte mulţi copii şi tineri înveşmântaţi în straie populare specifice zonei Văii Bistrei. Comunitatea din Marga este una din cele mai reprezentative de pe Valea Bistrei, în acest sat fiind în curs de ctitorire şi un aşezământ medical creştin, destinat practicii medicale şi spirituale, în coordonarea preotului medic Cornel Jupâneanţ. Vizită canonică în Parohia Bethausen, din Protopopiatul Făget Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Bethausen, de pe raza Protopopiatului Făget. Aici, ierarhul a fost întâmpinat de pr. protopop Bujor Păcurar şi pr. paroh Ovidiu Marinescu, alături de numeroşi credincioşi, dar şi preoţi de la parohiile şi mănăstirile învecinate. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată în biserica cu hramul "Naşterea Maicii Domnului", ridicată în anul 2004 şi aflată în prezent în proces de finalizare a lucrărilor de construcţie. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul coral "Theophoros" al Arhiepiscopiei Timişoarei. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul a hirotonit întru diacon pe teologul Mugurel Eugen Sava, numit pe seama Parohiei Coşeviţa, din Protopopiatul Făget, iar pe diaconul Petru Voichescu l-a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Nevrincea, din cadrul aceluiaşi protopopiat. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Preasfinţia Sa a tâlcuit înţelesurile duhovniceşti ale celor două Evanghelii duminicale de la Marcu 10, 32-45 şi Luca 7, 36-50.