Izvorul Tămăduirii; Sfântul şi Dreptul Iov, mult răbdătorul; Sfântul Mucenic Varvar (Harţi)
Sfântul Iov a fost din pământul Huş, din hotarele Idumeei şi Arabiei, fiu din fiii lui Esau, fiind al cincilea neam de la Avraam. Era om fără prihană, drept şi credincios şi avea şapte fii şi trei fiice, dar şi multe slugi şi dobitoace. Diavolul a cerut voie lui Dumnezeu ca Iov să fie pus la încercare. Şi îngăduind Dumnezeu aceasta, diavolul i-a luat lui toată averea sa şi pe toţi copiii lui. Însă Iov pe toate le-a primit, fără a-L huli pe Dumnezeu. Atunci diavolul mai tare l-a încercat, chinuindu-l cu lepră şi cu răni îngrozitoare, însă nici acum Iov nu a hulit numele Domnului. Pentru aceasta Dumnezeu i-a întors Sfântului şi Dreptului Iov îndoit toate câte i se luaseră. Iar el a trăit după aceea încă 140 de ani, văzând pe fiii fiilor săi până la al patrulea neam şi s-a sfârşit la adânci bătrâneţi.